RADU POPA TAXEAZĂ “MALTRATAREA” LIMBII ROMÂNE DE CĂTRE “CERCULEȚ”

RADU POPA TAXEAZĂ “MALTRATAREA” LIMBII ROMÂNE DE CĂTRE “CERCULEȚ”

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul deputat Radu Popa îl taxează dur pe Adrian Țuțuianu. “Cerculeț”, așa cum îl numește Radu Popa pe Țuțuianu, a făcut mai multe greșeli gramaticale în discursul său pe care l-a avut la prima sa conferință de presă, susținută în sediul ProRomânia, de la Târgoviște.
“Cerculeț a făcut conferință de presă unde a comis patru faulturi grosolane împotriva gramaticii de clasa a IV-a și a vorbit într-o limbă română asimilată, folosind repere din comunism-”rata de acumulare”-și două teme populiste.
Referindu-se la Regulamentul Camerei Deputaților el a spus că ”există două decizii a Curții Constituționale”.
Apoi, atacurile au continuat și când a fost întrebat despre amnistie și grațiere a spus că e nevoie de o ”abordare mai completă” și că România are nevoie de un ”sistem judiciar mai adecvat.”
Războiul sângeros al Luceafărului cu gramatica nu s-a oprit nici aici.Bănuind că îi duce cineva dorul, el a atras atenția auditoriului printr-o altă contuzie gramaticală:”voi fi foarte prezent și în țară și în județ.” De lângă el, Jean Marinescu îl bruia,considerându-se util, dar nimic nu putea opri masacrul prea puțin ”pro” și prea mult contra limbii române.
Acum,că ne-am liniștit că Țuțu nu va fi-cum ar spune el-”foarte absent” de pe retina publică, îl rog pe fostul meu coleg Victor Ponta să facă un amendament prin grupul senatorial care nu există-”Unirea”-și să modifice gradele de comparație admise de limba română cât și acordurile pronumelor posesive tocmai pentru a nu lăsa impresia că marea achiziție politică a ProRomânia este doar un incult agresiv din Micloșani care a fost promovat de comuniști, ”pe vremea alaltă”, cum spune el și,ulterior,folosit de securiști,care au văzut în el un perfect arivist nebun.”a postat fostul deputat pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus