PROFESORII, INSTRUIȚI SĂ PREVINĂ BULLYING-UL

PROFESORII, INSTRUIȚI SĂ PREVINĂ BULLYING-UL

Trei din zece copii din România sunt excluși din grupul de colegi, iar un copil din patru povestește că a fost umilit de colegii lui, arată datele unui studiu recent. În spatele acestor situații se ascund adevărate drame ale copiilor care ajung să sufere traume emoționale, iar astfel de episoade îi pot marca pe viață. Statisticile îngrijorătoare au dus la demararea de către Salvați Copiii a unui program pilot în școlile din România prin care sute de copii, părinți și profesori să fie instruiți să intervină în situațiile de bullying și chiar să reducă numărul acestor episoade.

Salvați Copiii România a lansat în județul Dâmbovița primul program pilot prin care se va lucra la corectarea situațiilor de bullying, astfel încât școala să devină un mediu sigur pentru dezvoltarea emoțională sănătoasă a oricărui copil.

Programul pilot „Școli fără bullying” se va derula în perioada 21 septembrie – 30 septembrie 2018, cu organizarea unei sesiuni de formare în cadrul căreia 40 cadre didactice și consilieri școlari, de la 20 școli și colegii din județ, vor fi sprijiniți în a-și dezvolta abilități de prevenție, recunoaștere timpurie și gestionare adecvată a cazurilor de bullying în context educațional. Totodată vor fi instruiți și părinții și copiii pentru ca aceștia să formeze o echipă în combaterea acestor probleme.

Programul a debutat momentan doar în Dâmbovița, urmând să fie implementat și în alte cinci locații: București, Iași, Suceava, Tg Mureș și Timișoara. Un studiu OMS realizat în România în 2016, arată că 1 din 10 elevi de 11 ani a fost agresat de cel puțin trei ori în luna anterioară participării la interviu, procentajul celor de 13 ani fiind de 16%. Frecvența acestor comportamente plasează România pe locul 13 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul. 17% din copiii de 11 ani au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.

 

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus