PRODUCȚIA DE CARTOFI, AFECTATĂ DE PLOI

PRODUCȚIA DE CARTOFI, AFECTATĂ DE PLOI

Ploile abundente din ultima perioadă au afectat serios producția de cartofi in acest an! Din cauza apei care a băltit pe terenurile agricole, cartofii au putrezit in pământ, iar recoltarea acestora este întârziată. Producția a scăzut cu peste 40 de procente, comparativ cu anul trecut.
Atât pe câmp, cât și pe marginea Drumului Național 7, în comuna Lungulețu, sunt cartofi aruncați. Aproximativ 30% din producție a fost afectată de ploile abundente. Cartofii au putrezit în pământul pe care apa a băltit săptămâni întregi. Mulţi dintre agricultori nici nu au putut intra cu utilajele pe câmp, iar recoltarea cartofilor este întârziată.
Liviu are o jumătate de hectar pe care a cultivat cartofi. Daca anul trecut a recoltat de pe această suprafaţă peste 30 de tone, anul acesta va lua de pe câmp aproximativ 20 de tone de cartofi.
Din cauza ploilor din această vară va fi întârziată şi producţia de varză. Agricultorii au cultivat-o mai târziu, după ce au reuşit să recolteze cartofii. Unii dintre ei chiar au renunţat la producţia de varză, de teamă că aceasta nu va mai avea timp să se dezvolte.
Ţăranii speră ca producţia mică să se compenseze cu preţul. În această perioadă valoarea unui kilogram de cartofi depăşeşte 1 leu, în timp ce anul trecut s-au vândut cu 0,30 de lei/kg.
Agricultorii speră ca preţurile la cartofi să rămână peste 1 leu/kg cât mai mult timp, pentru a-şi scoate măcar investiţia făcută.

 

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mergi sus