PRIMA PAGINĂ » SPORT » PRIMUL AMICAL TARE

PRIMUL AMICAL TARE

de Andrei Oprescu
3 vizualizări

Flacăra Moreni va susține un joc de pregătire cu FCM Târgoviște

Sute de fani ai Flacărei și-au anunțat prezența la primul amical tare al echipei din această iarnă, programat sâmbătă la prânz, pe terenul de la Pompieri. Testul de verificare programat între cele două echipe dâmbovițene înseamnă și revenirea lui Gabriel Paraschiv într-un meci al morenarilor, fie el și neoficial. Flacăra – FCM Târgoviște e sâmbătă, de la ora 11.00, în orașul de pe Cricov, iar cele două galerii ale morenarilor, Peluza Marian Pârșă și Ultra Sud, promit să facă un adevărat spectacol. Flacăra a încheiat turul Ligii a IV-a la cinci puncte de liderul campionatului și nu are obiectiv promovarea în acest sezon, potrivit autorităților locale. Despre accederea în Liga a III-a se poate vorbi de la anul, asta în condițiile în care vor fi alocați bani mai mulți pentru activitatea fotbalistică. Declarațiile edililor de la Moreni n-au fost tocmai pe placul suporterilor, care și-ar fi dorit o promovare – cu Paraschiv în teren – chiar în a ceastă vară.

I.M

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe