PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PARISUL, SUB UN COVOR ALB DE ZĂPADĂ

PARISUL, SUB UN COVOR ALB DE ZĂPADĂ

de Andrei Oprescu
1 vizualizări

Ninsoarea ca în poveşti i-a luat prin surprindere pe francezi! La poalele Turnului Eiffel nu a mai fost aşa zăpadă de ani de zile, iar localnicii nu se aşteptau ca acest fenomen să se întâmple la sfârşit de iarnă. Cel mai rău a fost în trafic, întrucat şoferii nu şi-au echipat maşinile corespunzător, iar unii dintre ei abia dacă şi-au putut continua deplasarea, ajutaţi de colegii din trafic.

Stratul de zăpadă, de câţiva centimetri, a paralizat traficul la Paris. Maşinile, neechipate corespunzător, nu au făcut faţă carosabilului alunecos, iar deplasarea a fost un chin, mai ales în intersecţii.

Şi circulaţia feroviară a fost îngreunată de ninsoarea abundentă. S-au anunţat întârzieri pe toate rutele, inclusiv spre aeroport.

Tinerii se bucură totuşi de zăpadă şi speră că pot schia sau măcar se pot da cu sania.

Într-un parc din Paris este o pantă, care poate fi utilizată ca partie cât este acoperită cu zăpadă. La poalele Turnului Eiffel a apărut chiar şi un om de zăpadă făcut de cei care s-au bucurat de ninsoare. În cea de-a doua zi de zăpadă, foarte mulţi dintre şoferi au renunţat la maşinile personale.

În Franţa nu a mai nins de ani de zile, iar localnicii nu sunt obişnuiţi cu astfel de fenomene, specifice sezonului hibernal.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe