PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » PĂDUREA DE PE DOMENIUL PELEȘ, ÎNGRIJITĂ DE PRINCIPESA MARIA

PĂDUREA DE PE DOMENIUL PELEȘ, ÎNGRIJITĂ DE PRINCIPESA MARIA

de Andrei Oprescu
32 vizualizări

Principesa Maria, fiica cea mică a Regelui Mihai, a plantat arbori în pădurea de pe domeniul Peleș. Alteța Sa Regală s-a alăturat studenților și profesorilor de la Agronomie din București și de la Silvicultură din Brașov, care timp de o săptămână vor îngriji vegetația de pe domeniul regal.

Aproape 30 de specii de arbori şi arbuşti, autohtoni și exotici, au fost plantaţi, pe Domeniul Regal Sinaia, in prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Maria. Zeci de studenţi de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Vetrinară din Bucureşti şi ai Facultăţii de Silvicultură din Braşov participă la programul de restaurare a Parcului Castelului Peleş, realizat anual.

Evenimentul a fost unul inedit pentru Principesa Maria, care a plantat mai mulți arbori, aceasta declarand că este bucuroasă că astfel s-a implicat in programul de restaurare și revitalizare a Domeniului Regal Peleș.

Parcul şi Serele Regale conţin numeroase specimene de arbori, arbuşti şi plante floricole unice în România, unele plantate în urmă cu peste 120 de ani.

Acţiunea de plantare arbori face parte din programul de restaurare şi revitalizare a Parcului Castelului Peleş, realizat anual, ce cuprinde un studiu complex al Parcului istoric şi al Serelor Regale de pe Domeniul Regal Sinaia.Reprezentanții Casei Regale a României spun că că în paralel cu acţiunea de plantare, vor fi efectuate lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi, tăierea în verde a arborilor şi arbuştilor, inventarierea şi îngrijirea speciilor existente în serele regale încă din timpul Reginei Maria.

Castelul Peleş a rămas fără incălzire timp de aproximativ două luni iar o parte din fațada monumentului s-a crăpat, necesitand lucrări urgente de reparații și restaurare. Ministerul Culturii a fost sesizat că in Castelul Peleş nu există căldură, iar reprezentanţii ministerului au răspuns că reparaţia trebuie făcută de proprietar, respectiv Casa Regală. Deocamdată nici cei de la Casa Regală și nici cei de la Ministerul Culrturii nu au găsit incă o soluție. Iar costurile și plățile lucrărilor de reparații au fost pasate de la o instituție la alta!

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe