„MUTILATĂ” DUPĂ OPERAȚIA DE CEZARIANĂ

„MUTILATĂ” DUPĂ OPERAȚIA DE CEZARIANĂ

De un an de zile, o femeie de 34 de ani din Pitești trăiește un adevărat coșmar. Operația de cezariană prin care a trecut la Spitalul Județean Argeș a marcat-o pe viață. De atunci a mai fost operată de încă șase ori pentru că rana nu se mai vindeca. Medicul care a făcut cezariana nu i-a dat nicio explicație. Abia săptamana trecută, medicii din București au descoperit că tânăra plecase din spital cu o infecție puternică.

Manuela Voicu a dus o viață normală până la a doua naștere. Deși trebuia să nască normal, medicii au optat pentru o cezariană. La două zile după naștere , ea a mai suportat alte trei intervenții în numai o săptămână.

Calvarul tinerei mame a continuat acasă. Operația a început să supureze,  iar starea generală de sănătate s-a deteriorat. Nici până azi, când micuțul Ayan împlinește un an, nu poate să îl țină în brațe. De altfel, ea nu mai poate să facă nimic.

Acum este cablată la un aparat de drenaj montat în București. Disperată de drama ei și a familiei, Manuela i-a scris și Ministrului Sănătății, care i-a promis o rezolvare. Între timp, starea materială a familiei s-a deteriorat, cheltuielile numai cu medicamentele sunt foarte mari. Soțul Manuelei spune că sistemul prost i-a adus în această situație.

În această perioadă chinul îndurat de femeia care a ajuns la 40 de kilograme a fost de nedescris. Tânăra spune că numai gândul că cei doi copii ar putea rămâne fără mamă au ținut-o în viață.

Medicii unui spital privat din București ar putea-o salva printr-o operație complicată și costisitoare. Cei care pot ajuta o pot face în contul afișat.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus