PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » MERELE DE VOINEȘTI VOR AJUNGE ÎN SUPERMARKET

MERELE DE VOINEȘTI VOR AJUNGE ÎN SUPERMARKET

de Andrei Oprescu
11 vizualizări

După ani la rând în care au vândut merele pe nimic, pomicultorii de pe Valea Dâmboviței au motive de bucurie. Pentru prima dată, merele de Voinești vor ajunge în supermarketurile din România. Cooperativa agricolă Frumosul de Voinești a reușit să semneze până acum contracte cu două supermarketuri din țară. Peste 1500 de tone de mere ar urma să fie livrate. Însă pentru asta membrii asociației fac eforturi pentru a respecta cerințele clienților în privința sortării și ambalării fructelor.
Anul acesta a fost unul bun pentru pomicultură, așa că din această toamnă teoretic românii vor putea gusta Frumosul de Voinești și din supermarket. Până în acest moment două lanțuri mari de magazine și-au anunțat intenția de a pune în vânzare merele preluate de la producătorii dâmbovițeni.Intrarea fructelor de pe Valea Dâmboviței în supermarketurile din România este cea mai mare reușită a Cooperativei Frumosul de Voinești.
Pentru a fi preluate și vândute în supermarket merele din producția de la Voinești trebuie să îndeplinească anumite criterii.
Pomicultorii de pe Valea Dâmboviței sunt încântați de vestea primită. Oamenii spun că recolta este foarte bună anul acesta așa că era nevoie de piață de desfacere. Așa scapă de o problemă și rămân doar cu cea a culesului, problema lipsei de oameni.
Producătorii și-au făcut lecțiile deja și se pregătesc acum de recoltare, sortare și ambalare. Merele sunt duse în depozite cu atmosferă controlată pentru a se păstra în cele mai bune condiții.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe