PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » MĂSURI TEMPORARE PENTRU ALUNECAREA DE TEREN. OAMENII STAU CU FRICA-N SÂN

MĂSURI TEMPORARE PENTRU ALUNECAREA DE TEREN. OAMENII STAU CU FRICA-N SÂN

de Andrei Oprescu
15 vizualizări

Au venit primele măsuri după ce pământul a luat-o la vale în localitatea prahoveana Drajna. 24 de gospodării au fost afectate și 18 adulți și 12 copii riscau să rămână izolați. Autoritățile au evaluat pagubele și au realizat căi de acces temporare. Oamenii se roagă să nu apară vreo urgență pentru că ambulanțele și mașinile de pompieri nu pot ajunge la ei.
Alunecarea de teren se manifestă încă de luni dimineața pe o lungime de 40 de metri și o lățime de 7 metri, cu o diferență de nivel cuprinsă între o jumătate de metru și un metru și jumătate. Accesul în zonă se poate face doar de către pietoni. Temporar s-a creat și un drum de pietriș pentru mașini.
La fața locului este o comisie care sub coordonarea prefectului județului evaluează pagubele și încearcă să găseasca soluțiile pentru remedierea situației. Reprezentanții ISU Prahova spun că în cazul unui incendiu în acel perimetru, dacă nu se va putea ajunge pe drumul de pietriș asigurat de autorități, vor realiza un dispozitiv de intervenție de la limita alunecării de teren, iar persoanele cu probleme medicale vor fi aduse până la locul unde pot fi preluate de salvările SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean. Autoritățile au realizat un canal de scurgere a apei pentru a elimina excesul de umiditate din sol, iar perimetrul din satul Cătunu rămâne în monitorizarea specialiștilor geologi pentru a se dispune măsuri în consecință după o evaluare amănunțită a zonei.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe