PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » MAGISTRAȚII CORUPȚI, FĂRĂ PENSII SPECIALE – VIDEO

MAGISTRAȚII CORUPȚI, FĂRĂ PENSII SPECIALE – VIDEO

de Andrei Oprescu
21 vizualizări

E oficial: magistratii corupti raman fara pensii speciale. Guvernul a aprobat, in sedinta de marti, ordonanta de urgenta care prevede ca magistratii condamnati definitiv pentru coruptie, cei exclusi din magistratura din acelasi motiv, precum si aceia care au comis o infractiune care aduce atingere prestigiului justititiei sa nu mai beneficieze de pensiile de serviciu. Astfel, si fostul presendinte al Tribunalului Dambovita, judecatorul Ion Milosioiu, risca sa ramana fara pensie speciala daca va fi gasit vinovat de savarsirea infractiunii de trafic de influenta.

Legea se va aproba retroactiv si magistratilor condamnati inainte de intrarea in vigoare a legii. „Nu beneficiaza de pensia de serviciu judecatorii, procurorii, magistratii asistenti si personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor şi procurorilor care, chiar ulterior eliberarii din functie, au fost condamnati definitiv pentru o infractiune de coruptie, o infractiune asimilata infractiunilor de coruptie sau o infractiune in legatura cu acestea ori pentru o infractiune de serviciu sau in legatura cu serviciul, comise cu intentie, ori pentru o alta infracţiune intentionata cu privire la care Consiliul Superior al Magistraturii apreciaza ca aduce atingere prestigiului justitiei, savarsite inainte de eliberarea din functie. Aceste persoane beneficiaza de pensie in sistemul public, in condiţiile legii”, se arata in proiectul de lege.

Legea se va aplica si magistratilor condamnati pentru fapte de coruptie inainte de intrarea in vigoare a legii. Legea prevede suspendarea platii pensiei pentru magistratii care au un dosar in care sunt acuzati de coruptie pana la solutionarea cauzei. Cu toate acestea, daca se dovedeste in instanta ca respectivii sunt nevinovati acestia isi vor primi pensia. In aceasta situatie s-ar afla si fostul presedinte al Tribunalului Dambovita, judecatorul Ion Milosioiu, care este cercetat in prezent intr-un dosar penal pentru trafic de influenta. Daca instanta il va gasi vinovat si va primi condamnare, magistratul dambovitean risca sa ramana fara pensia de serviciu. Si judecatoarea de la Curtea de Apel Bucuresti, Veronica Cirstoiu poate fi in aceeasi situatie daca va fi gasita vinovata pentru luare de mita. Dispozitiile ordonantei de urgenta nu se aplica si in situatia in care judecatorul, procurorul, magistratul asistent sau personalul de specialitate juridica asimilat magistratilor a fost condamnat pentru o infractiune intentionata, alta decat cele prevazute in proiect, iar Consiliul Superior al Magistraturii apreciaza ca aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, se mai arata in proiect.

 

Echipa: Mihai Eremia

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe