PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » LUCRĂRI ÎN CONDIŢII ILEGALE

LUCRĂRI ÎN CONDIŢII ILEGALE

de Andrei Oprescu
5 vizualizări

 

Lucrările la podul de la Valea Voievozilor par a fi interminabile! Deşi termenul de finalizare a proiectului este 15 decembrie, nici măcar autorităţile de la Rutieră nu mai cred că traficul va fi reluat curând. Mai mult decât atât, constructorul pare a acţiona după bunul plac, fără a fi monitorizat de autorităţile municipale, care sunt şi răspunzătoare pentru starea drumurilor din municipiul Târgovişte. Mai nou, s-a aflat că agenţii de la Rutieră au aplicat constructorului şi trei amenzi până acum, pentru că nu a respectat normele legislaţiei în vigoare.

Din data de 25 septembrie, podul de la Valea Voievozilor a fost închis pentru lucrări de reabilitare, iar de atunci se lucrează în ritm de melc. Mai mult decât atât, lucrările nici măcar nu se desfăşoară în condiţii legale. Poliţiştii de la Rutieră au aplicat trei sancţiuni până acum.

Constructorul nu a respectat avizul şi acum este bun de plată şi, cel mai probabil, nici lucrarea nu va fi finalizată până în data de 15 decembrie, ceea ceînseamnă că traficul va fi paralizat total pe timp de iarnă în municipiul Târgovişte.

Până când constructorul îşi va executa lucrarea până la final, aşa cum ar trebui, sub supravegherea municipalităţii, tot la cetăţeni se face apel, să aibă răbdare şi să fie înţelegători.

De aproximativ o lună de zile, autorităţile de la Rutieră au solicitat montarea unui semafor la intrarea în oraş pentru fluidizarea traficului rutier.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe