PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » LOTERIA VACCINURILOR ÎN PRAHOVA

LOTERIA VACCINURILOR ÎN PRAHOVA

de Andrei Oprescu
9 vizualizări

Criza vaccinurilor devine tot mai acută în România. Sute de mii de copii așteaptă să fie imunizați în condițiile în care țara noastră se confruntă cu epidemie de rujeolă, iar boala a făcut deja 24 de victime în rândul micuților. În timp ce Ministerul Sănătații dă asigurări că dozele vor ajunge în perioada următoare, părinții și medicii de familie sunt disperați. În județul Prahova situația este cruntă. Sunt doar 22 de doze de ser diftero-tetanic, deși necesarul este de peste 5.500. Împotriva rujeoliei, oreionului și rubeolei, stocul la medicii de familie este de 3.152 de doze, iar necesarul este de 12.258.

În ultima perioadă putem vorbi despre o loterie a vaccinurilor și asta pentru că România se afla in plină criză! Această situație devine tot mai acută în Prahova! În fruntea listei: serul ROR, care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. În stoc sunt 3.152 de doze, în condițiile în care necesarul este de 13.738 de doze. 4.163 de copii nu pot beneficia în acest moment de acest vaccin. În cazul celui hexavalent sunt 2.152 de doze, în loc de 3.613.

Părinții vin la medicul de familie să își vaccineze copilul, însă nu au cu ce, iar medicii de familie sunt obligaţi să decidă cine primeste şi cine nu primeşte vaccinul.

Președintele Asociației pentru Protecția Pacienților susține că la mijloc este o lipsă de informare, un vid de comunicare între minister și beneficiari, dar și o ignorare a acestei probleme care se repetă an de an. Ba chiar acuză amestecul politicului în domeniul sănătății.

Problema cea mai mare este că a apărut o piață neagră a vaccinurilor. Serurile sunt achiziționate din alte țări de diferite persoane și vândute la suprapreț părinților disperați să-și imunizeze copiii. Mai grav, specialiștii avertizează că de multe ori serurile nu sunt depozitate corespunzător și reprezintă un pericol.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe