PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » INUNDAŢII ÎN URMA CODULUI GALBEN

INUNDAŢII ÎN URMA CODULUI GALBEN

de Andrei Oprescu
9 vizualizări

Codul galben de vreme rea a generat inundaţii în Regiunea Muntenia-Sud! În urma ploii torenţiale, care a ţinut aproximativ două ore, Drumul Naţional 71, Târgovişte-Pucioasa, a fost acoperit de apă, iar şoferii şi-au continuat cu greu traseul. Şi în fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti traficul a fost paralizat în cea mai mare parte a zilei, din cauza inundaţiilor.

DN71, Târgovişte-Pucioasa, a fost complet inundat după o ploaie torenţială de câteva zeci de minute.  Lipsa şanţurilor şi defrişările masive din ultimii ani şi-au spus cuvântul, iar şoferii s-au îngrozit la gândul că apa le poate intra la motor. Cei care locuiesc în zona Priboiu s-au temut ca nu cumva apa să le intre în casă. O familie tânără a avut nevoie de sprijinul părinţilor pentru a chema autorităţile. Telefonul prin care puteau cere sprijinul pompierilor le-a scăpat în apa până la genunchi, care le ameninţa locuinţa.

Supărarea oamenilor a căror gospodărie se inundă ori de câte ori plouă în cantităţi mari a vizat autorităţile, de la nivel local până la nivel central.

Rupere de nori a fost şi la Târgovişte. Centura oraşului a fost inundată pe toate părţile şi în zona Combinatului de Oţeluri Speciale şi pe Cărămidari, şi la Pasajul de la Romlux, aşa cum se întâmplă de fiecare dată. Ieşirile din municipiu au semănat mai mult cu nişte râuri ieşite din matcă.

Situaţia nu a fost mai bună nici spre centrul oraşului, unde străzile au fost inundate.

Parcă s-a rupt cerul şi în Prahova! Circulația a fost îngreunată pe DN 1B, în satul Loloiasca, din cauza ploii violente, care nu a durat mai mult de 30 de minute. Mai mulți șoferi au tras pe dreapta până la oprirea ploii. Pe carosabil era un șuvoi de apă, care putea produce fenomenul de acvaplanare și, implicit, risc crescut de accidente.

În Ialomiţa, un copac căzut pe DN 2 A, între Giurgeni şi Ţăndărei a bolcat traficul, iar un acoperiş luat de vânt a doborât mai multe fire de înaltă tensiune. Pe drumul dintre Slobozia şi Amara, vijelia a doborât opt stâlpi. Meteorologii anunţă ploi trecătoare, însoţite de descărcări electrice, în sudul României şi în week-end.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe