PRIMA PAGINĂ » Arges » INCENDIU PUTERNIC ÎN ARGEȘ

INCENDIU PUTERNIC ÎN ARGEȘ

de Andrei Oprescu
2 vizualizări

Incendiu în județul Argeș din cauza unei centrale termice. Frigul pătrunzător a împins o familie din Ștefănești să forțeze sistemul de încălzire și astfel casa a luat foc datorită supraîncărcării instalațiilor.

La Ștefănești de Argeș, casa a luat foc, cel mai probabil de la centrala termică care s-a supraîncălzit,iar materialele combustibile de lângă ea au luat foc instantaneu. Imobilul este construit din BCA, lemn, cărămidă și alte materiale care ard ușor, iar flăcările s-au propagat cu repeziciune.

Oamenii și-au dat seama că arde casa abia când fumul gros s-a ridicat deasupra localității, iar mobilizarea localnicilor a fost una rapidă și exemplară.

Două autospeciale de la pompieri și un echipaj SMURD au intervenit la fața locului. Incendiul a distrus casa aproape în totalitate, iar proprietarii vor fi nevoiți să stea o perioadă la vecini. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș spun că nu au existat persoane rănite, intoxicate cu fum sau care au suferit arsuri .

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe