INCENDIU LA UN ADĂPOST DE ANIMALE

INCENDIU LA UN ADĂPOST DE ANIMALE

O fermă de animale din Mizil s-a făcut scrum după ce un incendiu teribil a cuprins adăposturile și a surprins în interior vaci, viței și porci. Proprietarul a sunat la 112 însă în ciuda intervenției prompte a pompierilor care au ajuns la fața locului cu mai multe autospeciale, focul a mistuit totul în cale. Pagubele sunt uriașe: au ars zeci de vaci și porci, dar și tone de baloți și mai multe adăposturi și anexe.
Incendiul a izbucnit la ferma de animale din Mizil, miercuri dupa-amiaza. Adăpostul unde se aflau potrivit proprietarului 150 de porci și 100 de vaci și viței a fost cuprins de flăcări uriașe. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 500 mp. În interiorul fermei au fost surprinse mai multe bovine și porcine. La fața locului s-au deplasat 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospeciala pentru descarcerare și o autospeciala de prima intervenție și comandă. 34 de pompieri militari au acționat pentru localizarea si lichidarea incendiului.
Incendiul a fost lichidat la ora 20:25, după aproximativ 6 ore și jumătate de la izbucnire. Din primele date, incendiul a fost provocat din cauza propagării focului de la vecinătăți. Pagubele sunt însemnate: au ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 200 mp, depozitul de furaje pe o suprafață de aproximativ 200 mp, anexe gospodărești pe o suprafață de aproximativ 100 mp, construcții metalice, 20 tone baloți lucernă, 10 tone baloți paie, 29 vaci și 30 porci. Între timp, pompierii militari prahoveni au acționat pentru localizarea și lichidarea a 37 incendii de vegetație uscată izbucnite în zeci de localități din Prahova printre care Podenii Noi, Blejoi, Ploiești, Valea Călugărească, Câmpina, Bănești, Filipeștii de Târg, Breaza, Slănic, Păulești, Dumbrăvești, Vălenii de Munte, Drajna, Urlați, Tomșani, Tătaru și Gornet. Incendiile au izbucnit, cel mai probabil, din cauza utilizării focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare și fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător iar suprafața de ardere a fost de aproximativ 154,2 ha.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus