ÎMPUȘCATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ O URMĂRIRE CA-N FILME. FEMEIA ERA PASAGERĂ ÎN MAȘINĂ.

ÎMPUȘCATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ O URMĂRIRE CA-N FILME. FEMEIA ERA PASAGERĂ ÎN MAȘINĂ.

Incident grav petrecut marți noaptea în județul Argeș, unde o femeie a ajuns la spital după ce a fost împușcată de polițiști. Aceștia au tras cu pistolul spre mașina în care victima era pasagera, după ce bărbatul aflat la volan a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii.
Incidentul a avut loc pe un drum din sudul județului Argeș, unde polițiștii Secției Lunca Corbului i-au făcut șoferului semn să oprească, dar acesta a accelerat și a fugit. A început urmărirea, iar agenții au golit un încărcător trăgând în aer și ulterior în autoturism. Unul dintre cele 6 gloanțe a pătruns prin portbagaj, prin cele două banchete și a rănit-o pe concubina șoferului, o femeie de 31 de ani. Polițiștii au sesizat situația după ce șoferul a oprit în fața casei, la Hârsești. Femeia a fost transportată la Spitalul Judetean de Urgenta Pitești de un echipaj de terapie intensivă mobilă.
Bărbatul a fost imobilizat și condus la poliție pentru audieri. El a refuzat să sufle în etilotest și a fost dus la Spitalul Costești pentru recoltare de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A rămas fără permis și riscă să se aleagă cu dosar penal în caz că rezultatele probelor vor arăta că era sub influența băuturilor alcoolice.El a mai avut probleme după ce a condus fără permis și a comis mai multe furturi.La audieri bărbatul a susținut că nu se afla el la volan, ci femeia si a spus că polițiștii se răzbună pe el, după ce lui și fratelui său le-au întocmit dosare penale în decursul timpului în care i-au urmărit sistematic.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus