FURAU HAINE DIN DEPOZITE

FURAU HAINE DIN DEPOZITE

Șapte tineri din trei județe au ajuns pe mâinile oamenilor legii după ce au crezut că vor da lovitura și au spart depozite cu haine de unde au sustras mii de articole de îmbrăcăminte. Ca să nu dea de bănuit nimic, după ce furau, înlocuiau lacătele sparte cu altele noi. Cei șapte au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt acuzați de furt calificat.
Depozitul firmei unde aceștia au dat spargerea se află în comuna Afumați din Ilfov. Pe 15 aprilie, cei șapte bărbați, din județele Ilfov, Ialomița și Sibiu cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani au spart lacătele și au au sustras mai multe baxuri cu haine din depozitul amplasat chiar la marginea municipiului București. După ce bunurile au fost sustrase și încărcate într-o autoutilitară, persoanele în cauză ar fi înlocuit lacătul depozitului în scopul de a nu atrage atenția paznicilor. Angajații firmei și-au dat seama de lipsa unor baxuri și au sunat la poliție. Cei șapte bărbați au fost aduși la sediul Poliției Orașului Voluntari pentru audieri și au fost reținuți pe o durată de 24 ore.
Toate bunurile sustrase, respectiv aproximativ 16.000 de articole de lenjerie intimă de damă, au fost recuperate în totalitate. Aceștia sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Tu ce parere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mergi sus