FOST FUNCȚIONAR DE LA ANAF DÂMBOVIȚA, CONDAMNAT PENTRU LUARE DE MITĂ

FOST FUNCȚIONAR DE LA ANAF DÂMBOVIȚA, CONDAMNAT PENTRU LUARE DE MITĂ

Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Coman Dragoș Cristian împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, au desființat în parte sentința apelată și, rejudecând cauza, au dispus confiscarea bunurilor dobândite de către inculpat prin săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Anterior, la data de 08.06.2018, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a exercita profesia ori de a desfășura activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, pe o perioadă de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată – 73 de acte materiale și a infracţiunii de trafic de influenţă. De asemenea, s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 4 ani.
Sentința este definitivă.
În fapt, în perioada iulie–august 2016, Coman Dragoș Cristian, consilier superior în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița, a primit sume de bani și alte foloase necuvenite de la mai multe persoane în scopul urgentării eliberării unor decizii privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, necesare înmatriculării acestora.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în cursul a 21 de zile lucrătoare, funcționarul public a primit de la aproximativ 30 de persoane, sume de bani de până la 200 de lei, precum și diferite bunuri, în scopul arătat mai sus.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locul de muncă și la domiciliul funcționarului public au fost identificate sume de bani și băuturi alcoolice, în cauză fiind audiate 18 persoane în calitate de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus