FIECARE CU LEGEA LUI

FIECARE CU LEGEA LUI

BRANIŞTEA, DÂMBOVIŢA

Situaţie fără precedent în comuna dâmboviţeană Braniştea! Autorităţile locale au decis, printr-o hotărâre de consiliu local, să îşi atribuie abilităţi ce nu ţin de competenţa lor şi, mai mult decât atât, care sunt deja încadrate drept contravenţii şi infracţiuni în Codul Penal. Este vorba despre interzicerea circulaţiei atelajelor şi a altor mijloace de transport în zonele de exploataţie agricolă, pe timp de noapte. În hotărâre se specifică foarte clar că cine va fi prins cu  produse a căror provenienţă nu poate fi stabilită va rămâne fără recoltă, fără atelaj şi va primi şi amendă, adică fix ce ar trebui să facă poliţia, nu administraţia locală.

Hotărârea de consiliu local este valabilă în perioada 1 august – 30 noiembrie. Prin acest document este strict interzisă circulaţia pe timp de noapte a atelajelor şi a altor mijloace de transport pe drumurile de pe parcelele agricole, între orele 22:00 şi 05:00. Daca hotărârea se finaliza aici nu era nicio problemă, însă, aleşii locali au continuatîn încercarea lor de a fi justiţiari. Astfel, au decis să confişte şi atelajele şi produsele, în cazul în care cei surprinşi pe drum la oră târzie nu pot justifica provenienţa mărfii. Mai mult decât atât, vor fi aplicate şi amenzi, de către reprezentanţii primăriei. Edilul şef, Marian Ţachianu spune că s-a luat această hotărâre la nivel local din cauza furturilor repetate, ai căror autori nu au fost depistaţi de poliţişti.

Fix acest articol, cu care domnul primar îşi justifică decizia, este cel care face ca hotărârea de consiliu local să nu fie valabilă, întrucât ”infracţiunea” anuţată în HCL este deja stabilită în Codul Penal. Vorbim despre furt, care se pedepseşte conform legii. Edilul şef, însă, nu înţelege acest lucru şi insistă că decizia este legală şi că a fost îniţiată de executiv, la cererea cetăţenilor. Mai mult decât atât, de aplicarea acesteia se va ocupa personalul primăriei.

Localnicii nu ştiu exact cine ar trebui să aplice legea, însă, vor doar să se stopeze furturile din zonă, mai ales în acest an, în care producţia de porumb este una bună.

Prefectura Dâmboviţa este autoritatea care va stabili legalitatea sau ilegalitatea hotărârii de consiliu local, aprobată la Braniştea. Reprezentanţii instituţiei prefectului spun că au fost informaţi oficial despre această hotărâre în data de 9 august şi că până săptămâna viitoare instanţa de contencios va stabili dacă autoritatea locală şi-a depăşit atribuţiile.

 

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Tu ce parere ai?

Mergi sus