FETIȚĂ MUȘCATĂ DE MAIDANEZ ÎN FAȚA ȘCOLII

FETIȚĂ MUȘCATĂ DE MAIDANEZ ÎN FAȚA ȘCOLII

Momente de groază pentru o fetiță de 9 ani, elevă la școala din Brănești județul Dâmbovița. Chiar în fața unității de învățământ copila a fost mușcată de mână de un câine comunitar. Speriată, fetița a țipat și un coleg a alertat profesorii care au chemat părinții și micuța a fost transportată la Spitalul de Urgență Târgoviște. Problema maidanezilor care atacă elevii este una veche și nerezolvată de primarul localității. În trecut și alți copii au fost atacați chiar în curtea unității de învățământ. Ca să scape de problemă, primarul Ion Preda a pasat-o la o asociație pentru protecția animalelor.

Fetița se îndrepta spre școală cu un coleg când, în fața unității, un câine maidanez a atacat-o și a mușcat-o de o mână și de deget. Aceasta a țipat după ajutor, iar colegul ei a anunțat profesorii din școală.

Copila a fost dusă la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean din Târgoviște unde a primit îngrijiri și ulterior a fost tratată și vaccinată la secția de Boli Infecțioase. Părinții fetiței spun că nu este primul caz. Și alți colegi de-ai fetei au fost atacați de câinii fără stăpân chiar în curtea școlii din Brănești.

Problema este una veche iar directoarea unității de învățământ a trimis în repetate rânduri înștiințări primăriei din localitate în subordinea căreia se află școala. Ba chiar a cerut primarului să ia măsuri pentru îndepărtarea câinilor maidanezi care își fac veacul în fața școlii și în curte. Fetița este a șaptea victimă a maidanezilor de la începutul anului școlar.

Primăria ar fi trebuit să se ocupe de gestionarea câinilor fără stăpân din localitate, dar până acum administrația locală nu a luat nicio măsură. Primarul Ion Preda pasează responsabilitatea către o asociație pentru protecția animalelor din Târgoviște care nu are însă obligația să intervină în zonă. Ba chiar neagă faptul că maidanezul care a atacat-o pe fetiță este periculos.

În lipsa unor măsuri concrete în localitate, toți elevii sunt în continuare în pericol să fie atacați de câinii fără stăpân.

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus