PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » FĂRĂ APĂ DEŞI PLĂTESC FACTURI LUNAR

FĂRĂ APĂ DEŞI PLĂTESC FACTURI LUNAR

de Andrei Oprescu
13 vizualizări

Situație strigătoare la cer pentru localnicii din satul Şuţa Olteni , judetul Dâmbovița! Deși plătesc facturi lunar, primesc apa cu porția. Mai exact, cel mult o oră pe zi. După spusele reprezentanților Companiei de Apă, problema este debitul foarte mare de ap folosită pe timp de vara, pentru udat.

Localnicii din Şuţa Olteni spun că aşa păţesc în fiecare zi. Apa curge în jur de o oră, după care se opreşte, iar pe conductă vine numai aer. Li se întâmplă de doi ani de zile, iar din acest an sperau să se remedieze situaţia pentru că au schimbat furnizorul de apă.

Oamenii sunt conştienţi că presiunea scade pentru că se udă grădinile în această perioadă, însă, la robinetele lor apa se opreşte de tot.

Cei care mai au fântâni în curte se pot considera norocoşi. De la ei iau apă şi vecinii.

Oamenii se plâng şi de faptul că li s-au stricat maşinile de spălat din cuza lipsei apei.

Când prind apa la robinete, localnicii îşi opresc în bidoane să aibă măcar pentru strictul necesar. În ultimele zile, au fost nevoiţi să meargă în localităţile învecinate pentru a lua apă.

Reprezentanţii Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa spun că sistemele de alimentare au fost proiectate pentru consum casnic, nu şi pentru uz gospodăresc şi din acest motiv nu fac faţă consumului, iar singura soluţie este livrarea apei cu program. La Şuţa Olteni, preluarea reţelei de apă s-a făcut la începutul acestui an, iar cei de la Compania de Apă susţin că încă mai caută soluţii pentru remedierea problemei.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe