EXPEDIŢIE ÎN CEL MAI MIC PARC NATURAL

Culorile toamnei se văd cel mai bine la munte, iar de această dată vă prezentăm o scurtă expediţie în cel mai mic parc natural din ţară. Munţii Buila-Vânturariţa sunt cunoscuţi în special de pelerini, dar şi iubitorii de munte străbat frecvent traseele acestor creste.

 

Munţii Buila-Vânturariţa sunt cunoscuţi de pelerini drept Athosul Românesc, întrucât sub crestele acestora se regăsesc 29 de schituri şi mănăstiri. Peisajele de poveste îi atrag şi mai mult pe credincioşi pe crestele munţilor care alcătuiesc cel mai mic parc natural din ţară, de 1500 ha.

 

Aşa se caracterizează, pe scurt, Munţii Buila-Vânturariţa, unde culorile toamnei sunt mult mai intense, tocmai pentru că piciorul omului nu ajunge prea des în zonă, iar frumosul natural rămâne aproape intact. Peisajele de poveste îi bucură în mod special pe pelerini, care înainte de a ajunge să se roage, trebuie să parcurgă traseele din munte.

 

Colegul nostru, Marius Popescu, a parcurs o parte din traseul de creastă a masivului Buila-Vânturariţa şi a adus cele mai frumoase imagini şi experienţe din acest parc, cu adevărat natural. Acestea pot fi urmărite în emisiunea CARPE DIEM, de joi, 29 octombrie, doar pe MDI TV.

 

MIHAELA CIOBĂNOIU

ROBERT SLĂMNOIU

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus