PRIMA PAGINĂ » Utile » DAMBOVITA » DUC TRADIŢIA MAI DEPARTE

DUC TRADIŢIA MAI DEPARTE

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

La Valea Lungă, în judeţul Dâmboviţa, sărbătorile de iarnă debutează în fiecare an cu o serbare tradiţională pregătită de copiii de la şcolile din comună. Cu toţii se pregătesc din timp cu poezii, cântece şi dansuri. Apoi merg la colindat şi seara se strâng la balul mult aşteptat. Şi anul acesta primăria din localitate a ţinut să ducă tradiţia mai departe aşa că i-a recompensat pe copii cu daruri.

Ca în fiecare an, localnicii din comuna dâmboviţeană Valea Lungă s-au strâns la Căminul Cultural din satul Ştubeie pentru a lua parte la serbarea tradiţională pregătită de copiii care învaţă la şcolile din localitate. Îmbrăcaţi în port popular, sau în ţinute moderne, de la mic la mare cu toţii şi-au impresionat părinţii şi bunicii.

Tradiţia serbării care marchează finalul de an şi trecerea la un an nou mai bogat se păstrează la Valea Lungă de zeci de ani şi a fost transmisă din generaţie în generaţie. Evenimentul este organizat de primăria Valea Lungă, iar anul acesta a luat parte la serbare atât primarul, cât şi viceprimarul şi consilierii, care au fost spiriduşii lui Moş Crăciun şi le-au pregătit copiilor daruri.

La finalul serbării localnicii din comună s-au aşezat să fie colindaţi de copii şi le-au împărţit mere, covrigi şi dulciuri. După serbare, toţi copiii şi tinerii s-au strâns pentru a lua parte la balul din comună.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe