Chiar şi în anul 2017, oamenii resping persoanele cu dizabilităţi, iar cei mai mulţi se fac că nu le observă. Invizibil pentru conducătorii auto şi, mai ales, pentru şoferii de autobuz este şi domnul Vasile, care merge cu căruciorul cu rotile pe marginea străzii de la Doiceşti până la Târgovişte pentru că nimeni nu opreşte să-l ia cu maşina.
Domnul Vasile are 63 de ani şi încearcă să ducă o viaţă normală, în ciuda problemelor fizice pe care le are, dar nu poate, din cauza celor din jur. Oamenii îl privesc ciudat şi cu total dezinteres. De indiferenţa celor din jur se loveşte în fiecare zi când încearcă să oprească un autobuz pentru a ajunge în oraş.
Piciorul i-a fost amputat în urmă cu trei ani, din cauza degerăturilor. Tot din cauza degerăturilor a rămas şi fără degetele de la celălalt picior. Nu mai are casă. După ce a divorţat de soţia sa, a rămas pe drumuri. Are patru copii, dar nu vrea să devină o povară pentru niciunul.
Pensia de boală şi indemnizaţia de handicap însumează aproximativ 1 300 de lei, bani de care domnul Vasile spune că se duc pe chirie. Stă la un motel din Doiceşti şi de acolo merge la Târgovişte, cu căruţul pe marginea carosabilului, pentru a fi pansat la piciorul pe care încă îl mai are şi de care se ajută pentru a se deplasa. Îmtr-o lume în care deficinţele fizice par să fie încă un motiv de discriminare, bărbatul trăieşte doar din amintirea persoanei puternice care a fost odată.
Domnul Vasile s-a obişnuit ca cei din jur să îl ignore şi se bucură atunci când cineva îl întreabă de vorbă. Spune că din pensia pe care o are vrea doar să-şi cumpere o garsonieră, unde să trăiască aşa cum a fost în ultimii ani, singur. În siuaţii asemănătoare sunt mii de persoane cu dizabilităţi, care se confruntă cu răutatea celor din jur în fiecare zi. Pentru ca aceştia să se poată reintegra în societate este nevoie ca fiecare să îşi vadă propriile handicapuri, care îi împiedică să fie oameni.