PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DISTRACŢIE PERICULOASĂ. S-AU ADUNAT SĂ-ŞI FACĂ POZE CU URŞII

DISTRACŢIE PERICULOASĂ. S-AU ADUNAT SĂ-ŞI FACĂ POZE CU URŞII

de Andrei Oprescu
28 vizualizări

Imagini spectaculoase  pe Valea Cebului din Bușteni, după ce câțiva urși însoțiți de o vulpe au dat năvală la tomberoanele din zona de campare! Animalele înfometate nu au ținut cont de prezența oamenilor aflați în preajmă și s-au urcat nestingherite în tomberone, unde au căutat de mâncare minute în șir.

Incidentul s-a produs  sub ochii a zeci de turiști care aveau rulotele și corturile amplasate la doar câțiva metri distanță. Curioși, la vederea masivelor animale, turiștii printre care și mulți copii, s-au apropiat de sălbăticiuni pentru a le poza și filma cu telefoanele mobile. Fără să le pese de siguranța copiilor, adulții s-au declarat satisfăcuți de spectacolul făcut de urși și spun că nu e niciun pericol să stea atât de aproape de sălbăticiuni.

Întâmplarea survine la două zile distanță, după ce un alt urs a intrat în toiul nopții într-un cort pentru a le lua mâncarea unor turiști aflați în zona de campare de pe Valea Cerbului. Oamenii au trăit momente de groază  după ce și-au dat seama că ursul s-a suit peste cort și l-a sfâșiat. Nu este prima dată când animalele coboară în zonele populate de pe Valea Prahovei. În ultima perioadă, locuitorii din Bușteni se trezesc de multe ori cu urșii care căută mâncare în tomberoanele dintre blocuri.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe