PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DESCINDERI LA HOȚII DE LEMNE DIN ZONA VÂRFURI! TREI PERSOANE AU FOST REȚINUTE

DESCINDERI LA HOȚII DE LEMNE DIN ZONA VÂRFURI! TREI PERSOANE AU FOST REȚINUTE

de Andrei Oprescu
35 vizualizări

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sprijiniți de reprezentanți ai Direcției Silvice Dâmbovița și ai Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat 10 percheziții domiciliare, pe raza localităților Vârfuri, Valea Lungă și Vișinești, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea 46/2008 privind Codul Silvic.

În sarcina acestora s-a reținut că, în cursul anului 2019, ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras material lemnos din pădurile private de pe raza localității Vârfuri.

Prin activitatea infracțională s-ar fi creat un prejudiciu estimat la 30.800 de lei.

În urma descinderilor, au fost indisponibilizate 5 motoferăstraie, 25 de obiecte tăietoare-despicătoare și 27 mᶟ de material lemnos.

De asemenea, 16 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, 3 dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore.

Pe parcursul acestei zile, cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Foto cu caracter ilustrativ!

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe