DELEGAȚIE SUEDEZĂ LA AJPIS DÂMBOVIȚA

DELEGAȚIE SUEDEZĂ LA AJPIS DÂMBOVIȚA

În cursul zilei de 19 octombrie 2017 Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița a fost gazda unei delegații suedeze din cadrul seminarului organizat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, pentru implementarea activităților în domeniul protecției sociale impuse în Planul de Lucru agreat atât de partea română cât și de partea suedeză.
Delegația suedeză, care a fost întâmpinată la Târgoviște de către domnul Toni Mihai – director executiv al AJPIS Dâmbovița, a fost reprezentată de:
– Claes Ling Vannerus, national coordinator, The County Administrative Board in Stockholm (regarding vulnerable EU/EEA citizens without a right of residence)
– Jonas Melinder, development manager, The County Administrative Board in Stockholm
– Michaela Prochazka, PhD, program officer and coordinator for elderly issues, The National Board of Health and Welfare
– Christina Velander, desk officer, Ministry of Health and Social Affairs
– Lisette Wahlroth, desk officer, Ministry of Health and Social Affairs
Partea română a delegației a fost reprezentată prin:
– Ileana Stănică, departamentul relații externe din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale
– Adrian Clement, șef serviciu din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți si Inspecție Socială.
De la sediul AJPIS Dâmbovița delegația suedeză, însoțită de directorul AJPIS Dâmbovița, s-a deplasat la Primăria Municipiului Târgoviște.
Obiectivul principal al acestui eveniment a urmărit creșterea calității serviciilor sociale oferite persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și a persoanelor abuzate.
În cadrul acestui eveniment au fost vizitate Centrul rezidențial ,,Sfânta Maria,, și Centrul social pentru prevenirea și combaterea violenței în familie „Împreună vom reuși”.
Evenimentul s-a încheiat cu vizita efectuată la Curtea Domnească din Târgoviște.

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus