PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DE VRUT VOR, DAR…

DE VRUT VOR, DAR…

de Andrei Oprescu
11 vizualizări

Drumuri mai bune, dezvoltare turistica, promovare mai eficienta si , bineinteles, bunastare pentru toti. In linii mari, acestea sunt reperele dupa care s-au ghidat consiliile judetene Dambovita si Brasov, ce au semnat un acord de asociere, pentru un ambitios proiect rutier ce face legatura intre cele doua judete, prin zona alpina. Cu fast si mediatizare pe masura asocierea a fost parafata, numai ca de la semnatura pana la finalizarea proiectului este cale lunga, si abrubta, pentru ca tot vorbim de o zona montana.

Transcarpatica, aceaasta este denumirea gandita pentru un proiect de drum in lungime de aproximativ 60 de KM, din care doua treimi pe teritoriul judetului Dambovita. Din Glod, comuna Moroieni, pe DJ 714 pana la Padina si de aici prin doua tronsoane noi de drum, 8 pe teritoriul judetului Dambovita si 13 pe teritoriul brasovean, pana la Moeciu de Jos, se intentioneaza a fi realizat un proiect rutier cu fonduri europene. La semnarea acordului de parteneriat, de la hotelul Pestera din Dambovita au raspuns prezent reprezentantii celor doua unitati administrativ teritoriale dar si multi parlamentari, toti reprezentand Dambovita. Dupa o conferinta de presa, in care au prezentat avantajele acestui proiect, s-a trecut la fapte, respectiv semnarea actelor de asociere. Ba  mai mult decat atat, poate din exces de zel, toti participantii la conferinta de  presa sui-generis au fost indrumati catre o harta unde si/au asternut semnaturile, motivatia gestului scapandu/ne.

 De semnat au semnat ,de vrut vor, numai ca, de la datul cu subsemnatul pana la finalizarea proiectului este cale lunga. In primul rand pentru ca valoarea lucrarii este de  peste 40 de milioane de euro, imposibil de asigurat din bugetele administratiior judetene,  asa ca este nevoie de bani europeni. Proiectul, ce se intentioneaza a fi depus la finantare, pentru exercitiul bugetar 2014-2020, la UE, nu poate fi incadrat, insa, in nicio axa de dezvoltare, acestea nefiind inca anuntate de Bruxelles. In plus, pentru proiect este necesar un studiu de fezabilitate si un proiect tehnic care, date fiind conditiile, vor costa destul de mult, bani care trebuiesc platiti de consiliile judetene asociate, si care nu se stie daca vor fi considerati costuri eligibile.Cu alte cuvinte au facut mult zgomot pentru, deocamdata,..nimic.

 

Echipa: Horia Marin/ Ciprian Rusa

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe