„CRIZANTEMA DE AUR” A RĂMAS ÎN DÂMBOVIȚA

„CRIZANTEMA DE AUR” A RĂMAS ÎN DÂMBOVIȚA

Cea de 51-a ediție a Festivalului Crizantema de Aur și-a desemnat câștigătorii. Publicul târgoviștean și nu numai a avut parte de trei seri de poveste, un adevărat regal muzical, într-o atmosferă caldă, un decor impresionant, pe acorduri de romanță. Trofeul festivalului de anul acesta a rămas acasă, la Târgoviște. Nicoleta Vasile, îndrăgita interpretă de muzică populară din Aninoasa a fost marea câștigătoare a ediției de anul acesta.
Gala Laureaţilor Concursului de Interpretare și Concursului de Creație „Crizantema de Aur” 2018 a avut loc în acest weekend și s-a ridicat la înălțime așteptărilor. Marele eveniment muzical având în acest an tema „Romanţa ne uneşte”, a fost dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi, totodată, salvgardării şi promovării Romanţei ca gen muzical al patrimoniului cultural naţional, în vederea înscrierii acesteia în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.
Momentul mult așteptat a fost desemnarea câștigătorilor. Marele premiu a rămas anul acesta acasă, în cetatea romanței, fiind câștigat de Nicoleta Vasile Ciucioiu, dâmbovițeanca de 34 de ani cunoscută mai mult ca interpretă de muzică populară, dar care a reușit să impresioneze și prin intepretarea romanțelor “Bătrânul tei” și „Viaţa-i joc de noroc”.
Tot la secțiunea interpretare premiul I a mers la Alina Ureche (Republica Moldova), premiul II la Teodora Manolache (Iași), iar premiul III a fost câștigat Ionuț Cristinel Boacheș (Constanța). La secțiunea creație câștigătorii au fost : premiul I – compozitor Marcel Maxim, premiul II – compozitor Nicolae Caragea și premiul III – compozitor Marcel MorărescuTotodată au fost oferite și premii speciale de către Primăria Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița și premiile Henry Mălineanu și Ioana Radu.
Seara s-a încheiat cu un concert extraordinar „Romanţa ne uneşte”.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus