PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CONFLICTE ÎNTRE ELEVI

CONFLICTE ÎNTRE ELEVI

de Andrei Oprescu
36 vizualizări

Bătăile între elevi sunt de când lumea indiferent de ce au de împărţit aceştia. Conflictele pleacă de la motive banale de cele mai multe ori iar tinerii sunt violenţi şi din cauza copierii comportamentelor pe care le văd în familie. Pshihologii recomandă implicarea tinerilor în cât mai multe activităţi pentru că aceste conflicte să nu mai aibă loc.An de an asistăm la numeroase conflicte între elevi în cadrul unităţilor de învăţământ iar adolescenţii au exemple de violenţă încă de la vârste fragede. Asta nu înseamnă, însă, că mulţi dintre elevii de astăzi nu sunt cu totul scăpaţi de sub control, atât din mâna părinţilor, cât şi a profesorilor, care, în loc să aibă autoritate asupra lor, se tem de ei. Tinerii recunosc cu usurinţă că violenţa la şcoală este un lucru normal pentru ei.Motivle pentru care elevii recurg la astfel de fapte sunt de cele mai multe ori banale.Adolescenţii cred că dacă vor bate un coleg de şcoală vor ajunge să fie priviţi cu ochi buni de restul colectivului. O soluţie pentru ca aceste conflicte să dispară este implicarea tinerilor în activităţi extraşcolare care să le ocupe timpul iar ajutorul părinţilor şi al profesorilor în schimbarea comportamentului elevilor este esenţial.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe