PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CE SPUN AUTORITĂȚLE DESPRE CLIPUL DEFĂIMĂTOR FILMAT LA TURNUL CHINDIEI – VIDEO!

CE SPUN AUTORITĂȚLE DESPRE CLIPUL DEFĂIMĂTOR FILMAT LA TURNUL CHINDIEI – VIDEO!

de Andrei Oprescu
23 vizualizări

Un clip publicitar, filmat la Turnul Chindiei, din Târgovişte a stârnit revoltă pe reţelele de socializare! În el apare un bărbat dezbrăcat care se aruncă de pe turn. Oamenii spun că imaginea ansamblului istoric a fost grav afectată şi că vina aparţine autorităţilor care au încasat bani frumoşi pentru filmarea acestui spot. Mai mult decât atât, au închis şi Curtea Domnească pe timpul filmărilor.

Reclama în care apare un bărbat pitic, complet dezbrăcat, în timp ce se aruncă în mulţime de pe Turnul Chindiei scandalizează cetăţenii. Materialul a fost filmat la începutul lunii mai, însă, autorităţile se scuză, susţinând firma publicitară care a semnat un contract de închiriere la Curtea Domnească, a anunţat un cu totul alt conţinut al videoclipului.

“Ne delimităm sub orice formă de ceea ce a apărut în acel spot publicitar. Nu am avut sub nicio formă cunoștință despre ceea ce urma să se facă în acel spot publicitar . Există un contract între Muzeu și o firmă din București de producție publicitară, pentru închirierea locației. Mi-au spus că la turn urmează să se întâlneacsă niște tineri și să facă bungee jumping. Le-am spus că nu sunt de acord cu acest lucru, pentru că imi era teamă să nu se întâmple ceva. Replica lor a fost că tot acest lucru va fi realizat post-producție ”a declarat Ovidiu Cârstina- Director CNM Curtea Domnească Târgoviște.

Din punctul de vedere al multora, aceasta nu reprezintă o scuză. Autorităţile ar fi trebuit să verifice scenariul reclamei, ba chiar ar fi putut să ia parte la filmări. Altfel, ne-am fi putut oricând trezi chiar şi cu scene pornografice, filmate la Curtea Domnească din Târgovişte.  Târgoviştenii au rămas fără cuvinte când au văzut imaginile.

Cei mai tineri sunt de părere că orice reclamă înseamnă publicitate, chiar dacă nu în sens pozitiv, însă, nu sunt de acord în totalitate cu personajul principal, care apare complet gol într-un cadru încărcat de istorie.

Autorităţile au spus că vor da în judecată firma publicitară din Bucureşti,  cu care au încheiat contractul pentru reclama ce ar fi trebuit să se difuzeze în Germania, însă imaginea Turnului Chindiei a fost deja pătată.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe