CASE MISTUITE DE FOC ÎN VOLUNTARI

CASE MISTUITE DE FOC ÎN VOLUNTARI

Incendiu de proportii in Voluntari. Acoperisurile a doua case au fost cuprinse de flacari dupa miezul noptii. Pompierii au intervenit cu noua autospeciale si au fost sprijiniti si de voluntari. O persoana a ajuns la spital dupa ce s-a intoxicat cu fum. Dupa mai bine de trei ore, incendiul a fost lichidat, dar pagubele sunt insemnate.
Puțin peste miezul nopții, în jurul orei 00:30, s-a dat alarma pentru un incendiu izbucnit la acoperișurile a două imobile, situate pe strada Cugetării, din orașul Voluntari. La fața locului s-a intervenit cu nouă autospeciale de stingere, o autoscară, o descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul pompierilor militari au intervenit și trei echipaje ale serviciului voluntar pentru situații de urgență al orașului Voluntari. O persoană, expusă la fum, a avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la spital. Incendiul se manifesta violent cu degajări mari de fum pe o suprafața de aproximativ 250 mp și a fost stins in jurul orei 03:30. Pompierii fac cercetări pentru a stabili de la ce a pornit incendiul.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus