PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » BUNICA IULIA A FOST LUATĂ DE FIUL SĂU

BUNICA IULIA A FOST LUATĂ DE FIUL SĂU

de Andrei Oprescu
42 vizualizări

Răsturnare de situație în cazul bătrânei de 81 de ani de la Produlești, județul Dâmbovița! După ce a fost accidentată de un șofer care efectua manevra de mers înapoi, a fost plimbată prin spitale și respinsă de singurul său fiu, bunica Iulia a fost luată din focarul de infecție în care trăia de catre bărbat și concubina acestuia. Deși oamenii cu suflet au găsit un azil unde bătrâna putea fi îngrijită corespunzător, acum, familia a decis să aibă grijă de ea. Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului s-a autosesizat de când am prezentat cazul pentru prima dată și va monitoriza în continuare bătrâna pentru a se stabili dacă este îngrijită ața cum trebuie.
În urmă cu două săptămâni, concubina fiului bătrânei urla cât o ţineau plămânii că ea nu va avea grijă de bunica de 81 de ani. Nu se ştie din ce motiv, acum s-a răzgândit şi spune că femeia este soacra ei şi mama bărbatului său şi că o va îngriji. Zis şi făcut! A luat-o pe bătrânică din locuinţa infectă în care trăia, deşi autorităţile locale şi comunitatea au găsit un azil în care să o ducă şi unde i-ar fi fost plătită şi contribuţia. Era nevoie doar ca nora bătrânei să le dea autorităţilor actele de identitate ale Iuliei Stanca şi cardul de pensie. Doar că a preferat să le ţină şi să spună că îşi asumă responsabilitatea pentru bunică. Aşa le-a spus şi asistenţilor sociali care au mers la Produleşti.
Reprezentanţii DGASPC Dâmboviţa spun că dacă bătrâna nu va fi ngrijită corespunzător şe vor lua măsurile legale pentru a fi dusă într-un azil, unde să-şi trăiască liniştită ultimii ani din viaţă.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe