PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » AZIL DE LUX…CAUT BENEFICIARI

AZIL DE LUX…CAUT BENEFICIARI

de Andrei Oprescu
4 vizualizări

Un cămin pentru bătrâni dintr-o localitate prahoveană inaugurat cu mare fast se dovedeste o investiție ratată. Minunea de 1 milion de euro inaugurată chiar de ministrul muncii din 2014 a fost pasată de la o instituție la alta. Deși sunt mii de bătrâni bolnavi și singuri numai în județul Prahova, centrul pentru vârstnici nu a reușit să le atraga interesul. Nimeni nu s-a gândit și ce se va întâmpla cu centrul imediat după inaugurare. Administratia locală a realizat ca n-are bani pentru pază, întreținere sau utilități și nici destinația nu i-o poate schimba decât după 10 ani, așa că și-a luat mâinile de pe investiție.

Centrul are aparatură de recuperare modernă dar și un adapost antiatomic. Dispune de 25 de camere cu câte doua paturi, sală de recuperare, sala de mese, zone de relaxare, cabinet medical și toate condițiile pentru găzduirea a 50 de pensionari. Ca să nu se aleagă praful de 1 milion de euro și frumusețe de clădire, a fost preluată de Consiliul Județean și dată în subordinea DGASPC Prahova. Acum 10 angajați plătiți de Consiliul Județean Prahova și subordonați DGASPC îngrijesc o bătrânică.

Presedintele Consiliului Judetean Prahova nu are alte solutii deocamdata.

Destinația clădirii nu poate fi schimbată timp de 10 ani de la momentul inaugurării. Dacă nu se vor găsi beneficiari, Consiliul Județean va arunca lună de lună bani pe această investiție.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe