AUTOTURISM DISTRUS COMPLET DUPĂ CE A LUAT FOC ÎN MERS

 

Un incendiu puternic a distrus în totalitate un autoturism care se deplasa pe raza localității teleormanene Prundu. O tânără în vârstă de 25 de ani conducea mașina în momentul în care a văzut cum flăcările cuprindeau întregul autoturism. Din fericire șoferița a reușit să iasă la timp din mașina cuprinsă de flăcări, dar a suferit un atac de panică.

 

Tânăra circula regulamentar fără să bănuiască vreo secundă că dezastrul este aproape. La un moment dat șoferița a observat că de sub capota mașinii iese fum. A tras imediat pe dreapta, iar în scurt timp bordul a fost cuprins de flăcări. Flocul s-a extins rapid la întreg autoturismul. Pentru stingerea incendiului a  fost nevoie de intervenția pomperilor din Turnu Măgurele care s-au deplasat cu mai multe autospeciale pentru stingerea incendiilor. Totodată au intervenit și paramedicii SMURD pentru a-i acorda primul ajutor tinerei șoferițe care se pare că a suferit un atac de panică. Potrivit reprezentanților ISU Teleorman, cauza probabilă a fost autoaprinderea, existând scurgeri de carburant. Pagubele sun însemnate, autoturismul fiind distrus în totalitate.

 

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus