PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » AU PRIMIT A DOUA ȘANSĂ LA EDUCAȚIE

AU PRIMIT A DOUA ȘANSĂ LA EDUCAȚIE

de Andrei Oprescu
174 vizualizări

Au 12 ani și anul trecut au pășit prima dată într-o sală de clasă. Colegi de bancă le sunt sunt tineri de vârsta liceului, dar care până acum nu au avut ocazia să învețe alfabetul, să numere și nu au fost nici măcar o zi la școală. Vorbim despre beneficiarii programului A doua șansă, derulat în mai multe școli din țară. Programul se desfășoară pe module, astfel că elevii pot finaliza doi ani într-unul singur. Pentru ei orarul este flexibil, iar materia este „subțiată”. Scopul în sine este alfabetizarea lor și integrarea în societate.

La Școala Radu cel Mare din Târgoviște a fost implementat programul A doua șansă. Aici în fiecare după-amiază copii și tineri din comunităţile defavorizate au parte de primele lecții. Vorbim despre elevi care până la vârsta de 11 -12 ani sau chiar mai mult, nu au mers niciodată la școală sau au abandonat cursurile pe parcurs. Voluntarii Salvați Copiii au mers din casă în casă în comunitățile din Teiș și Romlux și i-au convins pe aceștia să revină pe băncile școlii.

Deși integrarea lor a fost dificilă, copiii au demonstrat că își doresc să învețe măcar să scrie și să numere. Alții, se gândesc deja să meargă mai departe cu școala.

Programul cuprinde mai multe module, astfel încât beneficiarii să poată termina doi ani într-unul singur, cu materiile de bază: română, matematică, engleză și utilizarea calculatorului.

Cei care finalizează modulele de la Școala Radu cel Mare, echivalent a patru clase, pot opta pentru a continua studiile înscriindu-se la Școala nr. 3 din Târgoviște unde funcționează aceeași alternativă educațională pentru clasele V-VIII.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe