PRIMA PAGINĂ » Arges » ARGEȘ: SCANDAL ÎNTRE ROMI ȘI BISERICĂ

ARGEȘ: SCANDAL ÎNTRE ROMI ȘI BISERICĂ

de Andrei Oprescu
54 vizualizări

Comuna Cetățeni stă pe un butoi cu pulbere ce poate exploda oricând. Așa s-ar putea descrie atmosfera din comunitate după ce reprezentanții Mănăstirii Cetațuia Negru Vodă au revendicat terenurile de la poalele mănăstirii unde s-a așezat în urmă cu mulți ani o comunitate în care sunt sute de suflete. Potrivit starețului Modest Ghinea, familiile de romi locuiesc pe unul dintre cele mai importante situri arheologice din ţară, fortificaţia de la Cetăţeni, unde au fost geto-daci în secolul al III-lea înainte de Hristos. Autoritățile vor să evacueze zona și să le ofere loc în altă parte, ba chiar spun că au contactat o fundație să le ridice și locuințe. Romii susțin însă că vor fi evacuați și lăsați pe drumuri.

Într-un peisaj de poveste, de-a lungul Dâmboviței, în Valea Chiliilor s-a stabilit în timp comunitatea de romi. Fiecare și-a ridicat o locuință cum a putut și cum a știut mai bine. De sus au fost vegheați de Cetățuia Negru Vodă, mănăstirea renumită pentru că se află pe o stâncă înaltă, la altitudinea de 881 de metri. Totul a fost liniște și pace, până acum câțiva ani când starețul mănăstirii, Modest Ghinea a obținut documente care atestă că terenul care înconjoară lăcașul de cult aparține mănăstirii. Au început procesele în instanță și o lupta aprigă. De atunci valea răsună de jale și de acuze. Romii susțin că pământul este al străbunilor lor, că aici s-au născut și au crescut și nu vor în ruptul capului să plece. Gândul că vor fi evacuați curând îi macină și nu am mai pus geană pe geană.

În 2012, părintele Modest Ghinea spune că a primit o decizie prin care se atestă că pământul este al mănăstirii și că reprezintă un sit arheologic deosebit. De atunci le-a pus în vedere celor din comunitatea de la poalele mănăstirii să părăsească zona și să înceteze să mai construiască aici.

Bătrânii din comunitate susțin că este nedreaptă măsura. Se gândesc cu groază că își vor vedea locuințele făcute una cu pământul. Tanti Elisabeta nici nu vrea să se gândească să plece din aceste locuri. Aici vrea să-și dea ultima suflare.

Majoritatea celor de aici trăiesc din ajutoare sociale. Tinerii au plecat peste hotare să muncească și cu ce au câștigat s-au apucat să-și ridice locuințe noi.

Jalea e mare. Această femeie se chinuie să-și crească cei doi copii. Soțul muncește pe unde apucă.

Oamenii spun că atunci când părintele a venit în zonă l-au ajutat, l-au găzduit în casele lor și i-au dat de mâncare. Acum le întoarce spatele.

Primarul localității susține că va încerca să le ridice și case oamenilor pe pământul cumpărat pentru a-i putea muta, dar comunitatea de aici nu mai are speranță. Se tem să-și lase agoniseala de-o viață. Noul edil șef spune că a contactat mai multe fundații și asociații pentru a le veni în sprijin. Timpul se scurge repede însă și în timp ce unii dintre ei vor să se gospodărească și ridică noi case, starețul îi amenință cu evacuarea. Spune că legea e de partea sa, iar zona este una protejată și sit arheologic cu multe descoperiri în trecut.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe