PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » APĂ ŞI CANALIZARE LA BĂLENI

APĂ ŞI CANALIZARE LA BĂLENI

de Andrei Oprescu
36 vizualizări

BĂLENI, DÂMBOVIŢA

Proiectul de introducere a reţelei de apă şi canalizare la Băleni a ajuns în stadiul de depunere a fişei de date pentru achiziţie la AFIR. Acest lucru înseamnă că licitaţia se va face imediat după primirea avizului, iar lucrările vor fi demarate, cel mai probabil, în primvară. Executivul comunei Băleni dă asigurări că, cel târziu, până în anul 2020 va fi apă şi canalizare în toată localitatea.

După ce va fi emis avizul de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, va fi demarată licitaţia pe SEAP pentru unul dintre cele mai importante proiecte din comuna Băleni, introducerea reţelei de apă şi canalizare.

Documentaţia a fost depusă anterior şi la Ministerul Dezvoltării, unde s-a aprobat suma 210 000 lei, însă, administraţia locală a decis să urmeze calea fondurilor europene. În prezent, administraţia locală se ocupă de partea de achiziţie pentru proiectarea şi execuţia proiectului, iar apoi va urma licitaţia. Executivul estimează că din toamna anului 2018, în comuna Băleni, va intra şi Programul POIM, prin care va fi acoperită întreaga localitate în ceea ce priveşte introducerea reţelei de apă şi canalizare.

Cel mai probabil, în primăvară, lucrările vor începe în plin. Până în anul 2020, întreaga localitate va avea apă şi canalizare.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe