PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ALTE DOUĂ DOSARE PENALE LA LUCIENI

ALTE DOUĂ DOSARE PENALE LA LUCIENI

de Andrei Oprescu
16 vizualizări

Inspectoratul de Poliție Dâmbovița anunță că în cadrul filtrelor instituite la Lucieni, din cauza focarului de pestă porcină africană, polițiștii au descoperit două persoane care transportau cu autoturismele 20 de kilograme de carne provenită de la porcine sacrificate pe raza localității Lucieni, pe care le-ar fi primit de la cunoștințe.

Reprezentanții D.S.V.S.A au ridicat cantitatea de carne în vederea distrugerii, iar față de cele 2 persoane se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializare de produse alterate, faptă prevăzută și sancționată de art. 358 din Codul Penal.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe