AJUTOR FINANCIAR DE LA CAR ÎNVĂŢĂMÂNT

AJUTOR FINANCIAR DE LA CAR ÎNVĂŢĂMÂNT

Suntem în plin sezon estival, iar în această perioadă cheltuielile cresc, atât pentru distracţia copiilor care profită de vacanţă, cât şi pentru relaxarea părinţilor sau bunicilor, care au nevoie de o escapadă la munte, la mare sau chiar în afara graniţelor ţării. Cheltuielile neprevăzute sau micile plăceri din perioada estivală pot fi acoperite prin diferite împrumuturi avantajoase. CAR Învăţământ oferă membrilor o alternativă pentru a ieşi din impas, atunci când au nevoie urgentă de bani. Fie că vorbim despre împrumuturile tradiţionale sau despre cele promoţionale, dobânzile rămân fixe.
În perioada 1 iunie – 31 iulie, membrii CAR Învăţământ pot beneficia de Creditul Vacanţei.
CAR Învăţământ este o casă mare, cu posibilităţi financiare, care acordă împrumuturi foarte repede în funcţie de cerinţe, venituri şi giranţii care garantează creditul. Cei care doresc să faca un împrumut la CAR Învăţământ trebuie să completeze o cerere tip şi să plătească o taxă modică de înscriere de 1% din salariul brut.
Persoanele interesate să devină membri CAR Învăţământ sau care au nevoie de un credit pot afla mai multe informaţii la sediile CAR Învăţământ din Târgovişte, Titu sau Găeşti.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus