ACCIDENTE GRAVE ÎN PRAHOVA

ACCIDENTE GRAVE ÎN PRAHOVA

Miercuri a fost o zi neagră pe șoselele din Prahova. Accidentele s-au produs în lanț. Un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz, iar la puțin timp, alte două accidente grave s-au produs pe șoseaua Nordului și pe Centura de Vest. Mai multe persoane au ajuns la spital.
În primul accident, produs la Călinești, un autoturism nu a acordat prioritate, din primele cercetări și a lovit un microbuz cu 9 călători. Patru persoane au fost asistate medical și două dintre ele au ajuns la spital. La puțin timp un alt accident s-a produs la intersecția dintre Șoseaua Nordului și Strada Rapsodiei. Au fost implicate două autoturisme dintre care o mașină de școală de șoferi. Cealaltă mașină s-a răsturnat.
Un accident rutier a avut loc și pe Centura de Vest a Ploieștiului, la intersecția cu Buda. Potrivit ISU Prahova, au fost implicate două mașini și un TIR în care se aflau cinci persoane. Patru dintre acestea au fost rănite necesitând îngrijire medicală. Victimele au fost transportate la spital.

Comenteaza

comentarii

reclama ta

Mergi sus