PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ABUZURI ASUPRA COPIILOR

ABUZURI ASUPRA COPIILOR

de Andrei Oprescu
1 vizualizări

An de an mii de copiii sunt abuzaţi şi neglijaţi chiar de membrii ai familiei. Statisticile îngrijorătoare arată că drepturile copiilor de a fi protejaţi împotriva oricărei forme de abuz sunt încălcate frecvent. În urma acestor episoade triste din viaţa lor, copiii rămân cu traume ce cu greu pot fi scoase din minte şi suflet.

În primele nouă luni ale anului 2015, în judeţul Dâmboviţa au fost sesizate la numărul de telefon 0245 983, nu mai puţin de 306 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor.

Dintre acestea 16 au reprezentat abuz fizic, 7 abuz sexual, 13 abuz emoţional, 39 exploatare pentu comitere infracţiuni. Majoritatea incidentelor neplăcute au avut loc în mediu rural, unde numărul copiilor exploataţi de către părinţi este mult mai mare decât cel din mediul urban.

Şi în mediul urban, copiii ce provin din familii înstărite pot suferi traume emoţionale. Mulţi părinţi lucrează şi câte12 ore pe zi, crezând că asigurându-le sprijinul financiar necesar, copii nu vor simţi lipsa afecţiunii şi a timpului petrecut în familie. Psihologii însă, susţin că banii nu pot înlocui dragostea părintească, iar timpul petrecut discutând cu părinţii este mult mai important pentru personalitatea în dezvoltare a copiilor.

Mediul online este o capcană pentru cei mici. Pot fi victime ale abuzului pedofililor, care profită de lipsa de atenţie a părinţilor şi atrag copiii prin diverse metode.

Trebuie să reamintim că toţi copiii au dreptul de a fi protejaţi împotriva abuzului, neglijării, exploatării, pornografiei prin internet, răpirii, violenţei de orice fel, indiferent de mediul în care se află aceştia.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe