Mai mulți indivizi au dat un tun într-o stație de alimentare din Pitești și au fugit. Aceștia au alimentat cu motorină în mai multe bidoane de suma de 1550 de …
12/10/2018
-
-
Pare ireal, dar este realitatea cruntă. Patru frățiori din Dâmbovița locuiesc într-un grajd improvizat alaturi de parinti. Micuții dorm în două paturi, în condiții inumane, într-un miros îngrozitor și înconjurațti de animale. Mizerie, așternuturi îmbâcsite, mai mulți pisoi care mișună pe lângă oalele cu mâncare, un miros greu de suportat și condiții imposibil de descris în cuvinte. În cotețul în care nici măcar animalele nu ar putea fi adăpostite locuiesc șase suflete. Patru copii și părinții lor. Mama se scuză și spune că nu a avut timp să facă curat. Spune că se îngrijește de copii, deși trăiesc într-un focar. Pentru toate, dă vina pe sărăcie. Unul dintre frați, al cincilea, a scăpat din focar. A plecat de câteva luni de acasă să muncească la lemne într-o localitate din apropiere. A fost momentul în care frații lui au rămas pe străzi. De atunci, Dumnezeu cu mila. Cotețul l-au ridicat chiar lângă adăposturile animalelor, în curtea unei cumnate. O ușă șubredă stă să cadă. Mama pune pe masă cumpărăturile. Le-a luat doar dulciuri. Au ajuns în această situație, mai mult din vina ei, spun vecinii și rudele. Nu face curat, nu are grijă de casă. Toate hainele primite de la oameni le folosește și apoi le arde. Cei mici erau acasă, deși sunt la vârsta la care ar trebuie să meargă la grădiniță și școală. Desculți și murdari, dar cu ochii jucăuși. În brațele mamei este cea mai mică dintre frați, copila de aproape doi ani. Sora ei plânge. Femeia insistă că se descurcă. Trăiește într-o lume a ei. Nu vede dezastrul din jur, nici mizeria, nici durerea copiilor. Marin nu a mai mers la școală de câteva zile. A fost la muncă. A cules prune la oameni și a primit 70 de lei. Cu banii a cumpărat dulciuri pentru el și frați. Până în august au locuit în această casă bătrânească. Tanti Vasilica i-a lăsat să locuiască aici, de mila copiilor, dar au distrus totul. Ferestre, pereți, totul este distrus. Când i-a dat afară casa era plină de purici și păduchi. De mila copiilor, oamenii din sat s-au gândit să le sară în ajutor și să-i ajute să construiască o casă pentru ca micuții să nu ajungă în centrele de plasament.
-
Site-ul gazetadambovitei.ro a prezentat un print screen cu o discuție dintre șeful Poliței Rutiere Dâmbovița și subalternii săi, discuție avută pe grupul de whatsapp al Poliției Rutiere. Aici, comisarul șef Răducu Rizea, șeful Serviciului Poliției Rutiere Dâmbovița, le sugerează subalternilor ideea că jurnaliștii sunt acizi la adresa activității poliției pentru că “NU-I VEDE NIMENI IN TRAFIC”. Înțelegem din exprimarea comisarului șef Rizea că prin aceasta le cere polițiștilor ca presa să fie hăituită în trafic. Gestul este unul fără precedent și extrem de grav! Iată ce a scris Rizea pe grupul de whatsapp: “Asta e nivelul presei din DB….Scriu asa pentru ca NU-I VEDE NIMENI IN TRAFIC…Apropo de ce discutam azi…Poate, totusi, va treziti…sa nu ajungem sa ne dea presa unde, cand si cum sa actionam…eventual si pe cine sa oprim si pe cine nu…” Îndemnul vine dupa ce o jurnalistă a criticat Poliția Rutieră din Dâmbovița că organizează acțiuni în Târgoviște, vânând de pe trotuare, din mașini cu geamuri fumurii, participanții la trafic, pentru a-și realiza norma de amenzi. Sunt și subalterni ai lui Rizea care au cam aceeași părere. De aici, probabil, și exodul unor agenți, care au ales să renunțe la haina de polițist și să meargă să muncească peste hotare ca agenți de pază. Din informațiile noastre mai sunt și alți polițiști care vor să le urmeze exemplul. Cerem ministrului Carmen Dan să dispună o anchetă la Serviciul poliției Rutiere Dâmbovița în acest caz extrem de grav și fără precedent! Într-o asemenea situație gravă, un astfel de personaj ar trebui să-și prezinte singur demisia de onoare, însă nu știm dacă în acest caz se poate vorbi despre …onoare!
-
A devenit o modă printre pesedinștii din Dâmbovița să-și înregistreze șeful, pe senatorul Adrian Țuțuianu. După ce marți și miercuri seara, postul de televiziune România TV a prezentat înregistrări bombă cu Adrian Țuțuianu în timp ce jignea miniștrii Guvernului și îl desființa pe Liviu Dragnea, colegii lui Țuțuinau continuă să arunce în spațiul public înregistrăzi cu Țuțuianu. În cea pezentată în exclusivitate de MDITV, Țuțuianu le explică primarilor cum Poliția din Dâmbovița nu și-ar face treaba și cum o să-l cheme el pe șeful Poliției, să-i ceară explicații despre anumite dosare penale în care victime sunt primari PSD din județ. “Oprește (n.r. Poliția) pe aștia de la presă care ne însoțeau. Ei spun: Domne’, suntem cu domnul Țuțuianu! Nu ne interesează pe noi!( n.r. Răspounsul polițistului). Astăzi o să-l chem (n.r. pe șeful poliției) și eu să-l întreb: e corect că l-au oprit pe ăla de la presă, dar de exemplu, primarul din Vișinești, bătut măr de unul care are oi, în urmă cu două săptămâni, de ce nu are dosar ală? Nu că am eu ceva cu cineva! Bă, dar când îl bați pe un primar, când îi tai patru cauciucuri de la mașină într-o singură zi, unde-i Poliția română? Aseară, primarul de la Gura Foii! Unul beat se duce să-l omoare în casă. Primarul a sunat pe 112. A plecat un milițean de la Găești, a ajuns la Gura Foii și a găsit unul cu căruța de lemne pe drum. I s-a părut mai suculent ală! Lasă-l dracu pe primar să-l omoare! ” spunea Țuțuinau în fața primarilor din Dâmbovița. Țuțuianu face acest lucru, cel mai probabil, ca să le arate primarilor câtă putere deține. Pentru că în cele două cazuri Poliția susține că și-a făcut datoria și a deschis dosare penale. Ba, mai mult, în cazul primarului de la Gura Foii, care reclama că un individ “periculos” îl amenința și îi dădea cu picioarele în poartă, și-a retras plângerea ulterior, împăcându-se cu individul “periculos”, care îi este și rudă. Cât privește faptul că Țuțuianu afirmă că o să-l cheme să-i ceară explicații (cel mai probabil șefului poliției), aceasta este unul foarte grav. Poliția nu se subordonează niciunui partid sau șef de partid și n-ar trebui să stea pe la ușile niciunui politician. Și mai grav este faptul că, în prezidiu se aflau oameni “grei”, precum Președintele Consiliului Județean Dâmbovița și Marin Anonescu, avocat de renume, indivizi care au râs în hohote la afirmațiile lui Țuțuianu, în lic să ia atitudine. Așteptăm un răspuns oficial de la IPJ Dâmbovița, prin care să ni se spună dacă șeful Poliției sau vreun subaltern au fost chemați de Țuțuianu pentru eventuale explicații despre dosarele penale. În caz contrar, este clar că afirmațiile lui Țuțuianu sunt aruncate în fața primarilor pentru ca aceștia să conștientizeze puterea pe care încă o deține în județ.