După o zi grea cel mai plăcut moment este seara când ne aşezăm în pat. Acele clipe de relaxare totală nu se compară cu nimic, dar şi patul trebuie să …
13/09/2018
-
-
În fiecare an pe 13 septembrie este marcată Ziua Pompierilor din România. De la incendii, inundații, accidente grave, descarcerări și până la incidente neobișnuite, pompierii au în medie într-un an …
-
România şi Bulgaria au cel mai mare număr de fumători, raportat la numărul populaţiei, arată studiul realizat de Adam Smith Institut din Londra. În România, sectorul tutunului este al doilea …
-
Doi șoferi din Dâmbovița au dat lovitura la câteva ore distanță la două stații de alimentare. Cei doi au aplicat aceeași metodă. Mai întâi au alimentat mașinile cu carburant, …
-
Urșii au ajuns din nou foarte aproape de municipiul Târgoviște, spre uimirea autorităților. În comuna Șotânga, învecinată municipiului Târgoviște, urșii au dat două atacuri până acum. Ultimul s-a înregistrat duminică, …
-
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează: Persoanele care își doresc o carieră în Poliția Română se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 168 de posturi scoase la concurs prin încadrare directă. Din totalul acestora, 159 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar 9 posturi urmează a fi ocupate prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofițer (136), cât și de agent (26) și personal contractual (6). Sunt scoase la concurs posturi în domeniile: criminalistică, securitate informatică, operațiuni speciale, analiza drogurilor, C.B.R.N.e, psihologie, sociologie, comunicare și relații publice, medicină veterinară, logistică, achiziții publice, implementarea proiectelor, financiar, poliție rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, resurse umane, securitate pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița se va organiza un concurs pentru ocuparea postului vacant de ofițer specialist III (sociolog) din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității. Mai multe informații pot fi obținute accesând https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs sau https://db.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.
-
În continuarea acțiunilor desfășurate în ziua de 18 iulie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, sprijiniți de efective de la Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – B.T. Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a altor doi tineri bănuiți de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu. La data de 11 septembrie a.c., Tribunalul Dâmbovița a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de cei doi bănuiți. Vă reamintim că, la data de 18 iulie a.c., structura de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, cu sprijinul Serviciului de Ordine Publică, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – B.T. Dâmbovița, a efectuat 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița și Ilfov, precum și în municipiul București, la persoane bănuite de trafic și consum de droguri de risc, fapte comise în perioada februarie-iulie 2018. La percheziții, au fost descoperite și ridicate 410 grame de cannabis, 4 cântare electronice de precizie, mai multe recipiente și folii de staniol cu resturi vegetale, 8 telefoane mobile și 2.640 de lei. În urma probatoriului administrat, pe numele a patru bărbați, Tribunalul Dâmbovița a emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Cei în cauză au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. La activitate au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Dâmbovița, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București și Ploiești, polițiști de la Serviciul de Combatere Criminalității Organizate Buzău, precum și jandarmi.