La data de 29 ianuarie 2018, în Monitorul Oficial al României – Partea I, nr. 83 și 83 bis a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, precum și Anexa la hotărâre, act ce a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2018. Astfel, au fost aduse unele modificări legislației, dar și unele aspecte de noutate: Persoanele fizice sau juridice nu au voie să dețină sau să folosească armele de foc lungi, letale, a căror muniție dezvoltă o energie cinetică la gura țevii ce depășește 10000 Jouli. Sunt interzise deținerea, portul și folosirea de către persoanele juridice a armelor utilitare cu țeavă lungă, în activități de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, cu excepția societăților specializate de pază. Dacă ați împrumutat arma de vânătoare unei persoane autorizate, aveți obligaţia ca, în termen de 2 zile lucrătoare, să informați poliția. În caz contrar, riscați o amendă între 501-1000 lei. Depunerea permisului de vânătoare, în original și în copie, este obligatorie, în vederea autorizării pentru procurarea armelor letale de vânătoare, în cazul în care se solicită acordarea dreptului de deținere, precum și a carnetului de membru vânător, în original și în copie, în cazul se solicită acordarea dreptului de port și folosire a acestor arme. Armele letale și munițiile acestora trebuie să le păstrați, la domiciliul sau la reședința menționată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate și asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Armele letale, cu excepția celor cu destinația apărare și pază, se păstrează neîncărcate cu muniție. Colecţionarii de arme pot fi autorizaţi, la cerere, să transporte şi să folosească armele deţinute în colecţie în vederea participării la manifestări culturale, artistice sau istorice, organizate de instituţii sau organizaţii cu atribuţii în domeniu. Durata pregătirii teoretice și practice, în cadrul cursului de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor este de 80 de ore. Durata pregătirii teoretice și practice, în cadrul cursului de instructor în poligonul de tragere este de 720 de ore. Certificatul de absolvire își pierde valabilitatea dacă se constată că persoanei i-a fost anulat dreptul de deținere sau port și folosire a armelor, cu anumite excepții. În situația în care la data expirării valabilității permiselor de armă, titularul care are suspendat dreptul de deţinere, respectiv de port și folosire al armelor, este obligat ca, în termen de 3 luni de la data încetării acestei măsuri, să depună la organul de poliție competent documentele necesare prelungirii valabilității permiselor de armă. De asemenea, noua normă mai prevede unele schimbări în ceea ce privește atestatul de instructor sau călătoria cu arme în străinătate sau introducerea armelor în ţară. Alte informații utile pot fi obținute accesând următorul link: https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/directia-arme-explozivi-si-substante-periculoase/serviciul-arme.
martie 2018
-
-
Campania MDITV Femei de 10 continuă astăzi cu o poveste de viață, de succes, povestea unui medic care vindecă trupuri, dar și suflete. O femeie care a pornit în aventura …
-
MĂNEŞTI, DÂMBOVIŢA Are doar 36 de ani si nu îşi mai simte corpul de la piept în jos. Totul din cauza unui accident banal, dar care l-a lăsat neputincios. Reinaldo …
-
CFR Călători a decis scoaterea a 50 de trenuri de pe şine, de la 1 martie, dintre care 20-25 sunt anulate permanent. Iniţial, a fost anuntată o listă cu …
-
Oboseala, nopţile consecutive private de somn, înfruntând dificultatea unui traseu nemarcat, diferenţele de temperatură de până la 30°, avertizările de furtună şi lipsa de suport pe parcursul traseului nu …
-
Cristian Ionel Costache, zis Lupu, fost primar în comuna dâmbovițeană Tărtășești, a ajuns din nou după gratii. El a fost săltat de polițiști în urmă cu puțin timp, după ce …
-
Doi bărbați sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și distrugere La data de 01 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare, în colaborare cu lucrători silvici, au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. Polițiștii au oprit, pentru verificări, o autoutilitară condusă de un bărbat din Voia. Ulterior, șoferul și pasagerul ar fi coborât din autovehicul, ar fi distrus parbrizul autospecialei de poliție și ar fi agresat fizic un lucrător silvic. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj și distrugere.
-
Panică pe Drumul Național 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea unde un tir plin cu materiale de construcție s-a răsturnat într-un șanț și a ras doi stâlpi de electricitate și două …
-
Se spune că în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică. Dar, ce se ascunde în spatele unei femei puternice? Ce le motivează? Cine le inspira? De …
-
CONŢEŞTI, DÂMBOVIŢA Culmea tupeului în comuna dâmboviţeană Conteşti! Acordarea ajutorului social a întârziat în luna februarie, iar asistaţii social au „bombardat-o” pe postariţă cu întrebări, pentru a afla când …
-
Județul Ialomița este paralizat de ninsorile și gerul din ultimele zile. Traficul feroviar a fost dat peste cap, traficul rutier este blocat pe mai multe tronsoane de drumuri naționale …
-
ANM a prelungit codul portocaliu de ger până pe 2 martie la ora 20.00. Sunt așteptate temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua. În Muntenia, Oltenia, Moldova și Dobrogea, gerul …