PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » 19 VICTIME AU RĂMAS INTERNATE

19 VICTIME AU RĂMAS INTERNATE

de Mditv
1 vizualizări

19 din cele 28 de victime transportate la Spitalul Județean de Urgență din Ploielti, în urma tragediei de vineri de pe Centura de Vest-DN 1 au rămas internate, toate fiind asistate de tre psihologi. Rudele celor cinci persoane decedate s-au prezentat sâmbătă la morga din Ploiești pentru a prelua trupurile neînsuflețite, iar medicii legiști urmează să prezinte concluziile în urma necropsiilor efectuate, în timp ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești continuă audierile în acest caz.

Medicii confirmă că starea celor 19 pacienți este stabilă, şapte victime fiind îngrijite la secţia Chirurgie, cinci la Neurochirurgie, trei la Chirurgie Plastică, iar patru sunt la Ortopedie şi Chirurgie Maxilo-Facială.

Una dintre victimele accidentului este Tina Niculescu, în vârstă de 62 de ani din comuna prahoveană Bănești. Ea se urcase în autobuz pentru a fi la Ploiești cu fata și nepoata sa, dar a ajuns la spital. Spune că s-a nascut a doua oară și a avut un înger păzitor vineri dimineața.

Rudele celor cinci decedați s-au prezentat sâmbătă la morga din Ploiești pentru a ridica trupurile neînsuflețite ale celor dragi. Între ele, tatăl celui mai tânăr dintre cei care și-au găsit sfârșitul, elevul de numai 18 ani, Cristian Șerban.

Bunica adolescentului îl acuză pe șofer de producerea tragediei și spune că acesta nu a fost atent la drum, fie din cauza faptului că număra banii, fie pentru că era antrenat într-o discuție, iar cumnatul conducătorului auto spune că acesta era un profesionist exemplar, care de 19 ani efectua cursa PloieștiMănești.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti continuă ancheta în acest caz,fiind audiați patronii celor doua firme care dețin autobuzul și basculanta, dar și călători din mijlocul de transport.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe